Incendiu puternic în Codăești. O casă, un magazin și o altă locuință au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu de amploare a izbucnit în satul Codăești, comuna Codăești, mobilizând un important dispozitiv de intervenție al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. Flăcările au cuprins inițial o locuință, însă din cauza propagării rapide s-au extins la alte două imobile din apropiere – o altă casă și un magazin.

La fața locului au intervenit, în primă fază, pompierii militari ai Detașamentului Vaslui cu o autospecială de stingere și un echipaj de prim ajutor, în total 12 militari. În sprijin au fost mobilizați membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Codăești.

Din primele informații, în momentul izbucnirii incendiului nu se afla nicio persoană în locuința de la care a pornit focul.

Având în vedere extinderea rapidă a incendiului, au fost trimise în sprijin încă două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Vaslui și o autospecială din cadrul Secției de Pompieri Huși. Efortul comun al pompierilor militari și al voluntarilor din Codăești a dus la lichidarea incendiului înainte ca acesta să se propage la alte două locuințe aflate în imediata apropiere.

În urma incendiului au ars aproximativ 400 de metri pătrați de acoperiș, precum și uși, piese de mobilier și mai multe electrocasnice.

Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca alte două locuințe învecinate să fie salvate din calea flăcărilor.

Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime, fiind înregistrate doar pagube materiale.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă a producerii incendiului a fost utilizarea focului deschis în spații închise.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *