Liniștea din Cimitirul „Eternitatea” este spartă doar de foșnetul frunzelor și cântecul păsărilor. Printre aleile umbrite se află un mormânt care nu atrage privirea prin monumentalitate, ci prin numele înscris pe cruce: Constantin Țurcanu.
Mulți trec pe lângă el fără să știe că aici odihnește unul dintre cei mai cunoscuți soldați din istoria României.
Nu scrie nicăieri „Peneș Curcanul”.
Dar el este.
Eroul care a inspirat poezia lui Vasile Alecsandri și unul dintre puținii militari români care au luptat în patru campanii militare, întinse pe mai bine de patru decenii.
O viață care pare desprinsă dintr-un roman istoric, dar care s-a petrecut, în întregime, sub ochii istoriei.
De la copilul din Vaslui la sergentul de pe front
Constantin Țurcanu s-a născut în 1854, într-o familie modestă din Vaslui. A urmat doar cinci clase la Huși, suficient cât să învețe să scrie și să citească într-o vreme în care școala era un privilegiu.
Nimic nu anunța că avea să devină unul dintre cei mai cunoscuți soldați români.
La 23 de ani îmbrăca uniforma Regimentului 13 Dorobanți și pornea spre frontul din Bulgaria, unde România își câștiga independența.
Avea aceeași vârstă pe care o au astăzi mulți dintre studenții care abia își încep drumul în viață.
O manta ruptă și o viață salvată
Luptele pentru redutele Griviței au fost printre cele mai sângeroase ale războiului.
Fumul prafului de pușcă acoperea câmpul de luptă, iar fiecare metru cucerit însemna zeci de morți.
În timpul unui atac, sergentul Constantin Țurcanu este rănit și cade aproape de șanțurile fortificației otomane.
Urmează câteva clipe care îi vor schimba destinul.
Soldații otomani încearcă să-l tragă în șanț cu o cange, metodă folosită pentru a captura sau ucide răniții rămași între liniile de luptă.
Lângă el, un sublocotenent este prins și sfârșește tragic.
Țurcanu scapă printr-un miracol.
Cârligul se agață de manta.
Materialul se rupe.
Soldatul rămâne în viață.
Mai târziu avea să spună că acea manta ruptă i-a dăruit restul existenței.
Întâlnirea cu Alecsandri
După lupte, printre spitalele de campanie ajunge poetul Vasile Alecsandri.
Vrea să cunoască oamenii care au făcut posibilă independența României.
Îi ascultă pe dorobanții din Vaslui, le notează poveștile și este impresionat de curajul lor.
Așa se naște poezia „Peneș Curcanul”.
Versurile aveau să transforme un sergent într-o legendă națională.
Generații întregi aveau să recite:
„Plecat-am nouă din Vaslui, și cu sergentul, zece…”
Puțini au aflat însă că adevărata poveste începea abia după ultimul vers.
Omul care nu știa să stea departe de front
Au trecut decenii.
Rănile s-au vindecat.
Decorațiile s-au adunat.
Viața putea continua liniștit.
Dar pentru Constantin Țurcanu uniforma nu era doar o amintire.
În 1913, la 59 de ani, România intră în Al Doilea Război Balcanic.
Veteranul de la Grivița merge singur la unitate și cere să fie primit în armată.
Trei ani mai târziu repetă gestul.
În 1916, la 62 de ani, pornește din nou spre front, de această dată în Primul Război Mondial.
Luptă la Oituz, acolo unde soldații români opresc ofensiva Puterilor Centrale și transformă în simbol național deviza „Pe aici nu se trece!”.
Nici pacea nu îl ține acasă.
În 1919 participă și la campania armatei române din Ungaria, împotriva regimului bolșevic condus de Béla Kun.
Avea 65 de ani.
Pentru majoritatea oamenilor era vârsta retragerii.
Pentru el era încă timpul datoriei.
Mai presus de grade
Într-o carieră militară neobișnuită, Constantin Țurcanu primește 12 decorații.
Între ele se află și Ordinul „Steaua României”, una dintre cele mai importante distincții ale statului român, conferită de regele Carol I.
Armata îl păstrează între cadrele active pe viață, un privilegiu rezervat aproape exclusiv generalilor.
El rămâne însă același sergent.
Nu funcția îl definea.
Ci exemplul.
Lecția rămasă peste generații
Constantin Țurcanu moare în 1932, la 78 de ani, în orașul său natal.
Astăzi, numele lui este cunoscut mai ales datorită unei poezii.
Dar dincolo de versurile lui Alecsandri se află destinul unui om care a ales, de fiecare dată când țara i-a cerut, să îmbrace din nou uniforma.
Nu pentru glorie.
Nu pentru avere.
Nu pentru un grad mai mare.
Ci pentru că a considerat că aceasta este datoria lui.
Într-o epocă în care eroii sunt adesea căutați în filme sau romane, Vasluiul are unul adevărat.
Un țăran cu cinci clase, devenit simbol național.
Un sergent care a supraviețuit Griviței, a trecut prin patru campanii militare și a intrat în istorie sub un nume pe care aproape fiecare român îl cunoaște.
Peneș Curcanul.
