Folkul trăiește la Vaslui! Emoție, generații și amintirea lui Ion Chiriac au unit sute de oameni la „Podul Înalt”

Cea de-a V-a ediție a Festivalului de Muzică Folk „Ion Chiriac” a transformat, în acest weekend, Ansamblul Monumental „Podul Înalt” din Vaslui într-un adevărat sanctuar al muzicii, poeziei și emoției. Timp de două zile, iubitorii folkului s-au reunit pentru a-i aduce un omagiu regretatului cantautor Ion Chiriac, artistul care a rămas în memoria publicului prin sinceritatea cântecelor sale și prin dragostea necondiționată pentru muzică.

Pe scenă au urcat atât tineri aflați la început de drum, cât și artiști consacrați ai folkului românesc, într-o demonstrație că acest gen muzical continuă să inspire și să atragă noi generații. Publicul a fost format din copii, părinți, bunici și spectatori veniți din mai multe zone ale județului pentru a se bucura de atmosfera specială creată de muzică și vers.

Profesorul Constantin Pleșu, unul dintre cei care formează de ani buni tineri interpreți la Bârlad, a subliniat că folkul traversează o perioadă de revigorare, tot mai mulți copii alegând să învețe să cânte la instrumente și să descopere puterea mesajului transmis prin muzică.

Festivalul a fost și un prilej de rememorare a personalității lui Ion Chiriac, artist descoperit de Adrian Păunescu și unul dintre reprezentanții Cenaclului Flacăra. Organizatorul manifestării, Romică Brunchi, directorul Centrului Cultural „Podul Înalt” Muntenii de Jos, a vorbit despre promisiunea făcută după dispariția prietenului său: aceea de a nu lăsa ca numele lui Ion Chiriac să fie uitat.

„Ion a fost unul dintre ultimii boemi ai Vasluiului și un artist de o sinceritate fantastică. Muzica lui ajunge direct la sufletul oamenilor. Acest festival este promisiunea pe care i-am făcut-o și cred că oamenii au nevoie de liniștea și autenticitatea pe care le oferă folkul”, a declarat Romică Brunchi.

Un moment deosebit de emoționant a fost prezența Ioanei Sîia Chiriac, fiica artistului, care a mărturisit că, după cinci ani, a revenit la Vaslui cu bucurie și recunoștință, simțind că spiritul tatălui său rămâne viu prin oamenii care îi cântă și îi ascultă muzica.

„Tatăl meu a fost și continuă să fie figura reprezentativă și călăuza vieții mele. Este prima dată când vin la Vaslui zâmbind, după cinci ani de zile în care am venit plângând. Dacă până acum plângeam de dor, acum am lacrimi de bucurie. Pentru mine Vasluiul este în continuare acasă, am fost prin Copou, am fost prin oraș, m-am plimbat și m-am bucurat de orașul acesta minunat care îmi amintește de tata. Cea mai importantă lecție primită de la el e iubirea pentru orice, de la muzică, până la adevăr, până la viață. Tata a fost un om care spus mereu adevărul și poate uneori a avut de pierdut cu asta, dar pe termen lung a fost un câștigător și acest lucru se vede astăzi, când atâția oameni arată că nu l-au uitat și că spiritul său este viu”, a mărturisit Ioana Sîia Chiriac.

Printre invitații festivalului s-au numărat nume importante ale folkului românesc, precum Cătălin Stepa și Gheorghe Gheorghiu, artiști care au remarcat creșterea interesului tinerilor pentru acest gen muzical și nevoia unei întoarceri la simplitate într-o lume dominată de tehnologie și inteligență artificială.

„Mă bucur că se ocupă cineva să aducă aminte de numele lui Ion Chiriac, un artist reprezentativ pentru această zonă și nu numai. Vin de la alt festivalz, de la Curtea de Argeș. Eu n-am mai fost la festivaluri de folk multă vreme, dar mă bucur că, iată, folkul se revigorează. E atât de frumos să cânți cu o chitară. Ce bine ar fi să ne întoarcem la simplitate, e atât de complicat cu AI-ul, se scot cântece pe bandă rulantă, dar emoția pe care o transmite un om cu o chitară nu poate fi egalată de nimeni și de nimic. Eu sunt entuziasmat să-i văd pe acești copii care vin să asculte cântece cântate de o voce și o chitară și mă bucur că folkul a redevenit ce a fost pe vremuri”, a subliniat Gheorghe Gheorghiu.

Prin recitaluri, poezie și întâlnirea dintre generații, Festivalul „Ion Chiriac” a demonstrat încă o dată că folkul rămâne o stare de spirit, iar memoria artistului vasluian continuă să inspire și să adune oamenii în jurul valorilor autentice ale muzicii românești.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *