Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Vaslui va organiza în perioada următoare o caravană mobilă destinată depunerii cererilor pentru eliberarea Cărții Electronice de Identitate (CEI).
Prin intermediul acestei inițiative, cetățenii vor putea depune documentele necesare direct la Caravana CEI, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor.
Reprezentanții instituției precizează că cererea pentru eliberarea Cărții Electronice de Identitate poate fi depusă la echipa mobilă indiferent de localitatea de domiciliu a solicitantului.
Autoritățile spun că măsura are ca scop facilitarea accesului cetățenilor la noile documente electronice și reducerea timpului de așteptare la ghișee.
Până în luna august, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Vaslui va ajunge în toate comunele vasluiene, atât pentru preluare, cât și pentru înmânarea cărților de identitate.

