Delegație numeroasă din Vaslui la Expoziția „Fabricat în Moldova”, la Chișinău

Oameni de afaceri din județul Vaslui participă, în aceste zile, la Expoziția „Fabricat în Moldova”, organizată la Chișinău, alături de conducerea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Vaslui. Evenimentul reunește aproximativ 450 de companii din domenii variate, precum confecții, încălțăminte, industria alimentară, IT și industria constructoare de mașini.

Prezența mediului de afaceri vasluian face parte dintr-o delegație consistentă din România, care include și reprezentanți din județele Iași și Botoșani. Participarea are ca obiectiv consolidarea relațiilor comerciale și identificarea de noi oportunități de colaborare transfrontalieră.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Vaslui, Ionel Constantin, a subliniat interesul crescut pentru produsele din Republica Moldova, apreciind nivelul calitativ al acestora și cererea existentă pe piața românească.

„Suntem o delegație consistentă, de la Vaslui, peste 100 de delegați, împreună cu Iași și Botoșani, și asta demonstrează, nu altceva, decât dorința noastră de a face afaceri cu antreprenorii din Republica Moldova. Demonstrează dorința noastră de a procura bunuri care sunt de calitate. Argumentul meu cifric este că, la ora aceasta, relațiile comerciale între România și Republica Moldova au depășit 3,5 miliarde de euro”, a declarat Ionel Constantin.

Viceprimarul Valeriu Caragață, la „Fabricat în Moldova”: Se pregătește o nouă ediție a evenimentului la Vaslui

La Expoziția „Fabricat în Moldova”, desfășurată la Chișinău, a fost prezent și viceprimarul municipiului Vaslui, Valeriu Caragață, care a transmis un mesaj de susținere pentru consolidarea relațiilor economice dintre cele două maluri ale Prutului.

Oficialul vasluian a subliniat importanța parteneriatelor comerciale transfrontaliere și a anunțat intenția organizării unei noi ediții a evenimentului „Fabricat în Moldova” la Vaslui, ca platformă dedicată promovării producătorilor din Republica Moldova pe piața locală și regională.

Potrivit viceprimarului, o astfel de inițiativă ar contribui la dinamizarea schimburilor economice, la crearea de noi oportunități pentru antreprenori și la consolidarea relațiilor instituționale și comerciale dintre comunitățile din cele două țări.

Prezența reprezentantului municipalității vasluiene la Chișinău reconfirmă interesul autorităților locale pentru dezvoltarea cooperării economice și atragerea de parteneriate care să susțină mediul de afaceri din zonă.

Vicepreședintele CJ Vaslui, Mădălin Căciulă: „Trebuie aprofundată legătura economică cu Republica Moldova”

Prezent la Expoziția „Fabricat în Moldova”, organizată la Chișinău, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, Mădălin Căciulă, a subliniat necesitatea consolidării și aprofundării relațiilor economice dintre județul Vaslui și Republica Moldova.

Oficialul vasluian a evidențiat potențialul ridicat de cooperare transfrontalieră, arătând că proximitatea geografică și legăturile culturale trebuie dublate de proiecte economice concrete, investiții și parteneriate sustenabile între mediile de afaceri de pe ambele maluri ale Prutului.

„Este momentul să aprofundăm legătura economică cu Republica Moldova. Avem oportunități reale de colaborare în domenii precum industria alimentară, construcțiile, IT-ul sau industria ușoară. Autoritățile județene susțin orice inițiativă care poate genera dezvoltare și locuri de muncă în județul Vaslui”, a transmis Mădălin Căciulă.

Participarea delegației vasluiene la unul dintre cele mai importante evenimente economice din Republica Moldova confirmă interesul autorităților locale și județene pentru extinderea relațiilor comerciale și atragerea de noi investiții, într-un context regional favorabil intensificării schimburilor economice dintre cele două state.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *