Accident pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui. O mașină în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat și a avariat două racorduri de gaze naturale.
În mod șocant, șoferul şi pasagerii maşinii nu au fost găsiţi la locul accidentului. Treisprezece persoane au fost evacuate din locuinţe din cauză că în zonă a crescut concentraţia de metan, perimetrul fiind izolat. Una dintre aceste persoane a suferit un uşor atac de panică, dar a refuzat transportul la spital.
„În accident a fost implicat un autoturism, în care este posibil să se fi aflat trei persoane. Niciuna dintre persoanele implicate în accident nu a fost găsită la faţa locului”, a transmis Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Echipajele de intervenţie au găsit un autoturism răsturnat în afara carosabilului, în urma impactului fiind grav avariate două racorduri de alimentare cu gaze naturale a mai multor locuinţe. De asemenea, în urma accidentului, o anexă gospodărească şi două garduri au fost avariate.
„Din cauza creşterii concentraţiei de metan în zona caselor aflate în perimetrul celor două recorduri rupte, pompierii au întrerupt alimentarea cu energie electrică şi s-a luat măsura izolării zonei afectate, fiind evacuate 13 persoane care locuiau în şase imobile. Din Dispeceratul integrat a fost solicitată prezenţa unor echipe de intervenţie a distribuitorului zonal de gaze naturale, în vederea opririi scurgerilor de gaze naturale. Până la sosirea echipajelor de pompieri şi paramedici, cele trei persoane presupus aflate în autoturismul răsturnat s-au autoevacuat şi au fugit de la faţa locului, astfel că acestea nu au putut fi evaluate”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Paramedicii au evaluat persoanele evacuate din locuinţe, una dintre acestea suferind un uşor atac de panică. Ulterior, persoana a refuzat transportul la spital. Potrivit sursei citate, în jurul orei 03:00, situaţia a revenit la normal. Circumstanţele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de poliţişti.