Lumea literară locală s-a îmbogățit cu o nouă apariție editorială, Biblioteca Județeană “Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui găzduind pe 5 noiembrie 2026 lansarea oficială volumului “Poezii (ne)canonice” semnat de Vasile Ovidiu Ungureanu. Moderatorii evenimentului, Gelu-Voicu Bichineț, directorul instituției de cultură ce înlesnește nenumărate întâlniri cu scriitori trăitori ai vremurilor noastre, Daniela Ouatu (profesor, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor) și Marcel Miron (preot, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor) au avut în alocuțiunile lor cuvinte elogioase despre omul și creația sa, subliniind nu doar talentul literar, ci și profunzimea interioară care animă fiecare pagină a noului volum.
Într-o atmosferă caldă, fără a rosti cuvinte pretențioase despre stil, ritm, metrică, semnificații ascunse, moderatorii au evidențiat modul în care versurile părintelui reușesc să ajungă direct la suflet, fără a avea nevoie de instrucțiuni de folosire. Într-o epocă a textelor complicate, aici la Biblioteca Județeană, răsfoind și lecturând din cărțile preotului-poet, s-a vorbit pur și simplu despre empatie, sinceritate, regăsire, credință în iubire, căci „dacă dragoste nu e, nimic nu e”….
În viața obișnuită preotul Ovidiu Vasile Ungureanu slujește în biserica din comuna Gârceni, e masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, specializarea Comunicare și Consiliere Psihologică și Spirituală. E și filolog căci este licențiat al Facultății de Litere din Iași, specializarea Literatură română și Hermeneutică literară. E iubitor de muzică psaltică, coordonând grupul psaltic „Sfântul Grigorie Palama” din Episcopia Hușilor. De câțiva ani și-a descoperit și înclinația spre poezie, lansându-și deja trei volume de poezii, două cu tematică religioasă, la Editura Theosis, intitulate „Grădina cu sfinți” și „Psalmi rătăcitori”, celălalt volum intitulat „Mai multe dimineți, o singură viață”, apărut la Editura Literagraf, toate conținând poezii ce au ca teme generale dragostea, cunoașterea, trăirea unei vieți autentice.
Vasile Ovidiu Ungureanu vine în fața publicului vasluian cu cel de-al patrulea volum de versuri, un sensibil set de „Scrisori de dragoste scrise pe drumul Damascului” (după cum însuși le numește în cuvântul său din deschiderea cărții).
„În iureșul tumultuos al vieții noastre, aceste poezii (ne)canonice vin să ne adape sufletul golit de credință, nădejde, bucurie, lumină și să-l umple cu ceea ce este esențial pentru supraviețuirea în această lume… cu iubire, fundamentul pe care întreaga noastră existență se întemeiază”.
Preotul paroh din satul Gârceni îmbină vocația teologică și dogmatică cu activitatea literară, fiind cunoscut pentru poeziile sale profunde cu puternice valențe spirituale metaforice. Asemenea împletire a harului duhovnicesc cu darul creativ în tărâmul rimelor nu poate fi decât o mărturie vie a faptului că sacrul coboară în cotidian, reușind să transforme actul scrierii într-o formă prelungită de rugăciune.
Deschideți volumele de versuri ale preotului poet Ovidiu Vasile Ungureanu și veți vedea cum în creația sa, rima și versul nu sunt simple exerciții de stil, ci devin poteci spre interior, ferestre deschise către o altfel de cunoaștere. E clar că dincolo de amvon, poezia lui devine un alt spațiu de întâlnire unde dogmele rigide se transformă în calde metafore, căci versurile sale nu predică moralizator, ci invită la o trăire mistică. Dacă suntem cititori de psalmi recunoaște-vom ritmul și sensul poeziei de factură psalmizată, simți-vom cum versurile parohului Ungureanu acționează asupră-ne cu puterile tămăduitoare ale unui miraculos balsam, risipind într-o oarecare măsură frământările de zi cu zi… Împletirea creativă reușește să traducă neliniști existențiale într-un limbaj al speranței.
Iată cum prin acest har dublu, autorul se înscrie pe linia marilor spirite ale culturii române de la mitropolitul Dosoftei până la Tudor Arghezi sau Ioan Alexandru, arătând că poezia profundă se naște adesea acolo unde inspirația lirică se întâlnește cu genunchiul coborât în rugăciune. Cu sinceritate și smerenie preotul poet recunoaște că își iubește poeziile, toate cu dragoste paternă zămislite și trimise în lume, cu iubire părintească urmărindu-se creșterea și devenirea în carte călătoare către cititori. Oare “ce părinte nu-și iubește copii?” ne întreabă preotul – poet cu o anumită stătoșenie clericală, dorind în felul acesta să ne facă mai atenți la cele pământești, aducându-ne aminte că ar trebui mai des să spunem “iartă-mă” și “mulțumesc”! Dar dincolo de haina clericală, canonice sau necanonice, poetul Ovidiu Vasile Ungureanu a scris versuri spre a deveni poezie mai ales pentru că „prin poezie, îmi doresc să așez la inima publicului cuvintele iubirii care înveșnicește”.
Mihaela Ochianu – Biblioteca Judeţeană “Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui
