Alertă aeriană extinsă pentru populația județului Vaslui, sâmbătă, 31 octombrie. Un mesaj RO-Alert a fost transmis la ora 17:53, după ce sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană care evolua la aproximativ 10 kilometri de granița cu Republica Moldova.
În urma detectării țintei, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii.
Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la punerea în aplicare a măsurilor de alertare a populației.
Inițial, alerta aeriană a vizat nordul județului Iași, ulterior fiind extinsă pentru județele Neamț, Vaslui, Bacău și Botoșani.
Populația din zonele vizate a fost avertizată prin intermediul sistemului RO-Alert.
