Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui și-a completat dotarea cu un echipament destinat desfășurării misiunilor specifice. Este vorba despre un detector de metale, achiziționat prin intermediul Consiliului Județean Vaslui.
Noul echipament va contribui la creșterea capacității de intervenție a salvatorilor și la desfășurarea în condiții de siguranță a misiunilor operative, oferind un sprijin suplimentar în activitățile specifice ale pompierilor.
Prin această achiziție, ISU Vaslui continuă procesul de modernizare și eficientizare a dotărilor, pentru a răspunde cât mai bine provocărilor din teren și pentru a-și îndeplini misiunile de protejare a vieții, bunurilor și mediului înconjurător.
