Polițiștii rutieri vasluieni au intensificat controalele în trafic pentru prevenirea accidentelor provocate de bicicliști, conducătorii de trotinete electrice și ceilalți participanți la trafic care circulă pe vehicule cu două roți. În doar o săptămână, oamenii legii au depistat 10 persoane care conduceau astfel de vehicule sub influența alcoolului și au aplicat 119 sancțiuni contravenționale.
Acțiunile s-au desfășurat în perioada 12–18 octombrie 2026, atât în mediul urban, cât și în cel rural, fiind implicați, în medie, peste 70 de polițiști zilnic. În cadrul controalelor au fost verificate peste 190 de vehicule pe două roți, inclusiv biciclete, trotinete electrice, mopede și motociclete, și au fost legitimate peste 295 de persoane.
Pe lângă cele 10 persoane depistate sub influența alcoolului, polițiștii au dispus suspendarea dreptului de a conduce în cazul a două persoane și au reținut două certificate de înmatriculare.
În total, au fost aplicate 119 sancțiuni contravenționale, dintre care 81 au fost avertismente, reprezentând peste 68% din numărul total. Cele mai multe nereguli au vizat lipsa dotărilor obligatorii, a sistemelor de iluminare și a elementelor de vizibilitate, fiind înregistrate 34 de astfel de abateri.
Alte 15 sancțiuni au fost aplicate pentru nereguli privind semnalizarea manevrelor, schimbarea direcției de deplasare și acordarea priorității. Polițiștii au mai constatat două abateri privind echipamentele de protecție și cinci cazuri de circulație neregulamentară pe benzi, trotuare sau în zone interzise.
În paralel cu acțiunile de control, polițiștii au desfășurat activități preventiv-educative și au distribuit peste 360 de materiale informative.
Bilanț îngrijorător pe șoselele din județ
Potrivit IPJ Vaslui, abaterile comise de bicicliști și conducătorii de trotinete electrice se numără printre primele cinci cauze generatoare de accidente rutiere grave la nivelul județului.
Numai în primele nouă luni ale anului 2026, pe fondul unor astfel de abateri, s-au produs șapte accidente rutiere grave, soldate cu trei persoane decedate și alte patru rănite grav.
Polițiștii atrag atenția asupra riscurilor la care se expun cei care circulă fără echipamente corespunzătoare, fără elemente de vizibilitate sau sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.
Acțiunile de control vor continua și în perioada următoare, atât pe timpul zilei, cât și noaptea, pentru depistarea celor care încalcă regulile de circulație și prevenirea unor noi tragedii pe șoselele din județ.
