Inspectorul-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, colonel Marian Panfil, a reprezentat instituția la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, o amplă activitate organizată de Jandarmeria Română, axată pe pregătirea, cooperarea și interoperabilitatea structurilor de securitate publică.
Exercițiul s-a desfășurat în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2026, la Centrul de Pregătire al Jandarmeriei Române din localitatea Ochiuri, județul Dâmbovița, și a reunit peste 500 de participanți din 19 state, de pe trei continente.
Colonelul Marian Panfil a îndeplinit funcția de șef al echipei de evaluare internă a exercițiului, structură formată din experți ai instituțiilor naționale participante cu forțe și mijloace. Echipa a avut misiunea de a identifica bunele practici și punctele forte, dar și aspectele care pot fi îmbunătățite, pentru creșterea eficienței și consolidarea cooperării și interoperabilității între structurile participante.
Pe parcursul exercițiului, participanții și-au testat și dezvoltat competențele profesionale prin scenarii complexe, specifice domeniului securității publice. Activitățile au pus accent pe coordonare, cooperare și capacitatea structurilor implicate de a acționa integrat într-un mediu internațional.
La „Carpathian Blue Shield 2026” au participat reprezentanți din România, Italia, Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria, Franța, Slovacia, Ucraina, Germania, Țările de Jos, Spania, Estonia, Finlanda, Turcia, Belgia, Qatar, Statele Unite ale Americii, Portugalia și Polonia, precum și reprezentanți ai unor organizații internaționale, între care EUROGENDFOR, NATO SP CoE și EUTI.
Participarea Jandarmeriei Vaslui la un exercițiu internațional de o asemenea amploare evidențiază capacitatea instituției de a furniza expertiză în activități de pregătire și evaluare, atât la nivel național, cât și internațional.
Totodată, evenimentul reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea profesională, schimbul de experiență și consolidarea cooperării dintre structurile de securitate publică, în raport cu provocările actuale și viitoare din acest domeniu.
