Investiție importantă la Vaslui: primul magazin BRICO, inaugurat. Peste 100 de locuri de muncă create

Vasluiul face un nou pas pe harta marilor investiții. Primul magazin BRICO din județ a fost inaugurat miercuri, în prezența reprezentanților companiei Altex România și a autorităților locale și județene. Noua investiție vine la pachet cu peste 100 de locuri de muncă și cu o ofertă extinsă pentru vasluienii interesați de construcții, amenajări și proiecte pentru casă și grădină.

Magazinul BRICO este amplasat pe strada Ștefan cel Mare, nr. 22, în spațiul fostului InterEx, și reprezintă primul magazin nou dezvoltat de Altex sub noua identitate BRICO. Compania, cu capital românesc, a preluat în 2025 operațiunile Brico Depot și derulează în prezent un amplu proces de modernizare și dezvoltare a rețelei.

La inaugurare a participat și Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui, care a salutat investiția și decizia Altex de a-și extinde afacerile în județ.

Președintele CJ Vaslui a subliniat că apariția unei investiții de asemenea amploare reprezintă un semnal important pentru mediul economic local și arată că județul poate deveni o destinație pentru investitori. Totodată, acesta a transmis că administrația județeană își propune să rămână un partener corect pentru companiile care aleg să investească în Vaslui.

Și primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște, a evidențiat importanța investiției pentru oraș, apreciind că deschiderea noului magazin înseamnă nu doar o ofertă comercială mai diversificată pentru locuitori, ci și peste 100 de noi locuri de muncă. Edilul a arătat că atragerea unor investiții private contribuie la dezvoltarea economică a municipiului și la crearea unor noi oportunități pentru vasluieni.

BRICO și Altex, în același loc

Noul magazin le pune la dispoziția clienților produse pentru bricolaj, construcții, amenajări interioare și exterioare, casă și grădină, precum și soluții pentru proiectele de renovare și întreținere a locuinței.

În aceeași locație funcționează și un Altex Store, astfel încât zona devine un nou punct comercial important pentru municipiul Vaslui.

Deschiderea magazinului de la Vaslui face parte din strategia Altex de dezvoltare a brandului BRICO. Compania a anunțat investiții de 50 de milioane de euro în următorii trei ani pentru modernizarea magazinelor, dezvoltarea sortimentelor și serviciilor și integrarea tehnologiilor moderne.

Pentru Vaslui, investiția înseamnă însă mai mult decât un nou magazin: peste 100 de locuri de muncă și un nou semnal că marile companii românești își îndreaptă atenția către piața locală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *