Pompierii vasluieni au fost solicitați, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, să intervină în localitatea Odaia Bogdana, comuna Fălciu, unde trei persoane au fost găsite într-un beci, intoxicate cu dioxid de carbon.
La locul intervenției au fost mobilizate o autospecială de stingere de la Punctul de Lucru Murgeni, un echipaj EPA din cadrul Detașamentului de Pompieri Huși, două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui, precum și echipajul TIM.
La sosirea forțelor de intervenție, cele trei persoane fuseseră deja scoase din beci de către cetățeni.
Victimele erau un bărbat în vârstă de 76 de ani și o femeie de 72 de ani, ambele inconștiente, dar cu semne vitale, precum și un bărbat în vârstă de 40 de ani, aflat în stop cardiorespirator.
Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. În urma intervenției, bărbatul de 40 de ani a fost resuscitat, fiind restabilită circulația spontană.
Toate cele trei victime au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe Bârlad. Bărbatul de 76 de ani și femeia de 72 de ani au fost preluați de ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.
Bărbatul de 40 de ani, intubat și ventilat mecanic după resuscitare, a fost transportat la CPU Bârlad de echipajul TIM.
Cauza exactă a acumulării dioxidului de carbon în beci urmează să fie stabilită.
