Un polițist din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui a trecut cu succes unul dintre cele mai solicitante teste de rezistență dedicate structurilor cu atribuții speciale și a obținut „Bereta Neagră”, în cadrul competiției organizate în Republica Moldova.
La doar 26 de ani, Rareș este polițist de șase ani, iar de trei ani își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui.
Pe 18 septembrie 2026, acesta a participat, alături de polițiști și luptători din structurile de forță din România și Republica Moldova, la testul „Bereta Neagră”, organizat de Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”.
Competiția a presupus parcurgerea unui traseu de aproximativ 18 kilometri, structurat în 15 ateliere, care au testat forța, rezistența, coordonarea, capacitatea de concentrare și determinarea participanților.
Pe parcursul probelor, concurenții au avut de îndeplinit mai multe sarcini solicitante, printre care transportul unor lăzi cu muniție, cauciucuri și bușteni, probe de tragere și parcurgerea traseului „Taifun”. De asemenea, aceștia au trecut printr-o cameră de gazare, au traversat un râu pe funie, s-au deplasat prin apă și au transportat un coleg rănit.
Testul a inclus și alergarea cu masca de gaze, împingerea unui camion, deplasarea târâș pe sub blindate și împingerea unui tanc. Ultimele rezerve de energie au fost puse la încercare în cadrul probei de sparring, după parcurgerea întregului traseu.
Din cei 51 de participanți, doar 25 au reușit să finalizeze cu succes testul și să obțină „Bereta Neagră”.
Printre aceștia s-a aflat și Rareș, polițist în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al IPJ Vaslui.
„Pentru mine, «Bereta Neagră» a fost o provocare pe care mi-am dorit să o duc până la capăt. Știam că urma un test foarte dificil, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, dar pregătirea de zi cu zi din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale m-a ajutat să îmi păstrez concentrarea și să continui chiar și atunci când oboseala s-a făcut simțită.
Faptul că am reușit să finalizez toate probele și să obțin Bereta Neagră reprezintă o satisfacție personală, dar și o motivație pentru a continua să mă pregătesc și să îmi depășesc limitele.
Mulțumesc conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și colegilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale pentru sprijinul acordat și pentru încrederea pe care mi-au oferit-o”, a transmis polițistul vasluian.
Pentru luptătorii din structurile pentru acțiuni speciale, pregătirea fizică și psihică reprezintă o componentă importantă a activității profesionale. Misiunile desfășurate în condiții speciale presupun capacitatea de a acționa eficient în situații caracterizate de efort și presiune ridicate.
Performanța obținută în cadrul testului „Bereta Neagră” reprezintă pentru polițistul vasluian rezultatul pregătirii și perseverenței sale și o nouă etapă în procesul de perfecționare profesională.


