Sâmbătă, 29 august, satul Bălteni a găzduit o nouă ediție a evenimentului „Noaptea Muzeelor la Sate”, organizat la „Colțișorul meu de altădată”, un spațiu dedicat păstrării și promovării tradițiilor locale.
Ediția din acest an a venit cu un concept diferit, pus sub semnul relației dintre om și Dumnezeu, al credinței și al dorințelor care se transformă în rugăciune și apoi în realitate.
„Vorbim despre relația sacră dintre om și Dumnezeu, taine. Despre cum o dorință se transformă în rugăciune, apoi în palpabil, în realitate”, a declarat Teodora Panainte, organizatoarea evenimentului.
Vizitatorii au putut admira expoziții de icoane și lămpi vechi, costume populare, dar și o proiecție de film românesc. Atmosfera a fost completată de jocuri și activități inspirate din copilăria de altădată.
„Noaptea Muzeelor la Sat scoate la iveală lucruri după care noi tânjim: autenticitate, folclor crud, oameni speciali”, a mai transmis Teodora Panainte.
Evenimentul a fost realizat cu sprijinul unei echipe numeroase, din care au făcut parte colecționari, istorici, moderatori, meșteri și reprezentanți ai autorităților locale, uniți de aceeași dorință: păstrarea vie a satului de altădată și a valorilor sale.








