Ziua Comunei Gârceni, între bucuria performanței în educație și emoția celor 50 de ani de căsnicie

Ziua Comunei Gârceni, devenită deja o tradiție, a adus împreună localnici, fii ai satului, oficialități și invitați din județ, într-o atmosferă plină de emoție, muzică și voie bună.

La eveniment au fost invitați și președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, alături de vicepreședintele CJ Vaslui, Mădălin Căciulă. Cei doi au fost alături de comunitatea din Gârceni, răspunzând invitației primarului Sorin Scutelnicu.

Un moment important al manifestării l-a reprezentat premierea performanței în educație. Primarul Sorin Scutelnicu a ținut să-i recompenseze pe copiii care au obținut rezultate bune la învățătură, dar și pe cei care au reprezentat comuna la concursuri și olimpiade județene și naționale. Alături de elevi, au fost premiați și liceenii, performanța școlară fiind astfel recunoscută și încurajată financiar de administrația locală.

„Este important ca fiecare comunitate să își susțină copiii și să le arate că munca, seriozitatea și performanța sunt apreciate. Gârceniul demonstrează că are copii talentați și ambițioși, iar investiția în educație este una dintre cele mai importante investiții pe care le putem face pentru viitorul comunității. Îl felicit pe domnul primar pentru faptul că a ales să premieze performanța și să îi încurajeze pe tineri să continue pe acest drum”, a declarat Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Nu au fost uitați nici cei care au construit, de-a lungul deceniilor, familii trainice. Cuplurile care au împlinit în acest an 50 de ani de căsnicie au fost omagiate în cadrul evenimentului.

Din păcate, în acest an, doar o singură pereche a urcat pe scenă pentru a primi recunoașterea comunității. Primarul Sorin Scutelnicu a vorbit cu emoție despre trecerea timpului și despre faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți localnici se sting din viață înainte de a ajunge să marcheze împreună cu familiile și comunitatea cinci decenii de căsnicie.

Ziua Comunei Gârceni a continuat cu muzică, momente artistice și voie bună, localnicii bucurându-se de o zi dedicată comunității, performanței și valorilor care îi unesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *