Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Huși, a fost reținut de polițiști după ce și-ar fi agresat soția și ar fi încălcat în mod repetat măsurile dispuse printr-un ordin de protecție emis împotriva sa.
Polițiștii Biroului Ordine Publică Huși, din cadrul Poliției Municipiului Huși, efectuează cercetări față de bărbat, acesta fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
Potrivit anchetatorilor, la data de 16 iunie 2026, Judecătoria Huși a emis pe numele bărbatului un ordin de protecție valabil șase luni. Acestuia i s-a impus, printre altele, să păstreze o distanță de cel puțin 100 de metri față de soția sa, față de locuința și locul de muncă al acesteia și să nu ia legătura cu ea.
La 12 august 2026, în jurul orei 17:00, pe fondul geloziei, bărbatul s-ar fi apropiat de soția sa la o distanță mai mică de 100 de metri și ar fi agresat-o în timp ce aceasta se afla pe o stradă din municipiul Huși.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul ar fi încălcat în mod repetat măsurile stabilite prin ordinul de protecție, fiind consemnate încălcări la datele de 26 iunie, 15 iulie, 28 iulie și 12 august 2026.
După administrarea probatoriului, la data de 16 august, polițiștii Biroului Ordine Publică Huși au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Ulterior, la 17 august, Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși a dispus față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, pentru stabilirea și probarea întregii activități infracționale a bărbatului.
