A devenit o tradiție ca, în cadrul Zilelor Culturale ale municipiului Vaslui, autoritățile locale să-i sărbătorească pe seniorii care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Anul acesta, peste 100 de cupluri au fost invitate la Nunta de Aur, într-un eveniment dedicat iubirii, familiei și unei jumătăți de secol petrecute împreună.
Sărbătoriții au avut parte de muzică și dans, dar și de un moment inedit. Denis Chirițescu, tânărul primar ales pentru o zi, a oficiat o cununie civilă simbolică, spre bucuria celor prezenți.
Gazda evenimentului, Primăria municipiului Vaslui, le-a transmis seniorilor un mesaj de apreciere pentru contribuția lor la comunitate. Primarul Lucian Braniște i-a felicitat pentru cei 50 de ani de căsnicie și pentru familia pe care au construit-o de-a lungul timpului.
„Vă spun și eu un sincer La mulți ani! pentru împlinirea a 50 de ani de căsătorie. Știm că nu este ușor să parcurgi împreună o asemenea perioadă, știu că ați avut foarte multe încercări, dar știu foarte bine că ați reușit. Sunteți aici împreună, sunteți aici într-o familie frumoasă, cu copii, cu nepoți, cu prieteni, cu cumnați și cu toate rudele dumneavoastră, dar totodată sunteți aici în comunitatea noastră și noi vă apreciem pentru acest lucru”, a declarat primarul Lucian Braniște.
Edilul a subliniat că evenimentul a fost organizat special pentru cei care au ajuns să sărbătorească o jumătate de secol de viață împreună și le-a mulțumit pentru tot ceea ce au făcut pentru comunitatea vasluiană.
„Acest eveniment l-am făcut doar pentru dumneavoastră, cu gândurile cele mai bune, cu respectul pe care îl avem pentru tot ceea ce ați făcut în sânul acestei comunități. Trecând un pic pe la mese, am recunoscut foarte multe persoane care mă știu de când eram mic și acum se pare că am ajuns aici, în fața dumneavoastră, cu emoțiile aferente. Vă apreciem, vă mulțumim și vă urăm multă, multă, multă sănătate și răbdare în continuare, așa cum ați avut și până acum”, a mai spus Lucian Braniște.
Primarul municipiului Vaslui a vorbit și despre problemele cu care se confruntă comunitatea, în special seniorii, dând asigurări că acestea vor fi abordate pas cu pas și că vor fi căutate soluții.
„Astăzi este despre dumneavoastră, este vorba despre o sărbătoare, despre o aniversare. Trebuie să uităm de cele rele și ne bucurăm de cele bune, să socializăm, să ne simțim bine cu toții, să ne aducem aminte de toți cei 50 de ani parcurși, de momente pe care le-ați trecut în acest oraș frumos”, a transmis edilul.
Mesajul adresat celor peste 100 de cupluri a fost unul despre valorile care au stat la baza unei vieți de familie durabile.
„Căsătoria este un legământ sfânt, iubirea o dăruire reciprocă și necondiționată, iar căsnicia o binecuvântare”, a mai declarat primarul Lucian Braniște.
Evenimentul „Nunta de Aur” a reprezentat unul dintre momentele speciale ale Zilelor Culturale ale municipiului Vaslui, oferindu-le seniorilor ocazia de a se revedea, de a dansa și de a sărbători împreună o performanță de viață impresionantă: 50 de ani de căsătorie.
























