Caravana Filmului Românesc a ajuns la Vaslui. Prima proiecție, la Bahnari, în fața unui public numeros

Caravana Filmului Românesc – SFR a ajuns la Vaslui, iar prima proiecție, desfășurată miercuri seară la Pârtia de sanie din zona de agrement Bahnari, s-a bucurat de o participare impresionantă. Sute de vasluieni au ales să petreacă seara în aer liber, urmărind filmul „Gipsy Queen”, într-o atmosferă dedicată cinematografiei românești și întâlnirii directe cu oamenii din lumea filmului.

Caravana SFR se desfășoară la Vaslui în perioada 12-14 august 2026, ajungând la cea de-a VII-a ediție. Evenimentul este inclus în programul Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui și le oferă vasluienilor, timp de trei zile, acces gratuit la proiecții cinematografice în aer liber, spectacole și întâlniri cu invitați speciali.

La prima seară a caravanei, publicul a avut-o alături pe cunoscuta critică de film Irina-Margareta Nistor, prezentă la proiecția filmului „Gipsy Queen”, regizat de Hüseyin Tabak.

Programul continuă joi, 13 august, la Teatrul de Vară Vaslui, unde de la ora 21:00 va fi proiectat filmul „Hotarul”, în regia lui Ion Borș și Ruslan Moroșan. La eveniment vor participa Irina-Margareta Nistor și producătorul Sergiu Cumatrenco Jr.

Ultima zi a Caravanei SFR este dedicată actriței Daniela Nane și se anunță una dintre cele mai spectaculoase seri ale ediției. De la ora 18:30, Daniela Nane și pianistul Alexandru Burcă vor susține spectacolul-recital de muzică și poezie „Pianul cu poeme”.

Seara va continua, de la ora 21:00, cu proiecția filmului „Comatogen”, regizat de Igor Cobileanski. La întâlnirea cu publicul vor fi prezenți Daniela Nane și Irina-Margareta Nistor.

„A devenit o tradiție ca la mijlocul lunii august să aducem energia SFR la Vaslui. Ajunsă la a șaptea ediție, Caravana SFR este modul nostru de a mulțumi publicului cald și receptiv, care dovedește an de an că apreciază întâlnirea directă cu marii artiști și cu filmul românesc de calitate. Continuăm parteneriatul strâns cu comunitatea din Vaslui pentru a oferi acces gratuit la cultură și cinema pe marele ecran”, a declarat Andrei Giurgia, directorul Festivalului Serile Filmului Românesc.

Accesul la toate evenimentele Caravanei SFR este gratuit.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, evenimentele programate la Teatrul de Vară se vor desfășura la Centrul Cultural „Dimitrie Cantemir”.

Caravana Filmului Românesc este organizată și susținută de Primăria Municipiului Vaslui, Consiliul Județean Vaslui, Open Camp Vaslui, Centrul Cultural Județean Vaslui, Federația Tinerilor din Vaslui, Zilele Municipiului Vaslui și Hiccup – Coffee and tea și este produsă de Asociația Artis.

Festivalul Serile Filmului Românesc este prezent la Vaslui pentru al șaptelea an consecutiv, continuând demersul de promovare a filmului românesc și de apropiere a marilor artiști de public. Evenimentul de la Vaslui face parte din proiectul SFR, festival care, din 2010, promovează cinematografia românească și personalitățile care au contribuit la dezvoltarea ei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *