Prefectura Vaslui a făcut publice concluziile controlului inopinat efectuat la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Vaslui, după ce peste 100 de permise de conducere din județ au fost descoperite abandonate la o groapă de gunoi din Republica Moldova.
Potrivit instituției, verificările au fost realizate de specialiști ai Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), care au analizat atât modul de gestionare a arhivei, cât și circuitul documentelor scoase din evidență.
Concluzia controlului este că activitatea de selecționare a documentelor arhivate s-a desfășurat în conformitate cu legislația în vigoare și cu aprobarea Serviciului Județean Vaslui al Arhivelor Naționale.
Documentele erau expirate și fără valoare administrativă
În urma comparării informațiilor transmise de autoritățile din Republica Moldova cu datele existente în Sistemul informatic național, inspectorii au stabilit că toate cele 116 permise de conducere și 38 de fragmente de permise găsite la groapa de gunoi erau documente preschimbate, cu termenul de păstrare expirat și fără valoare practică sau documentară.
Acestea deveniseră inactive după emiterea unor noi permise, fie ca urmare a reînnoirii valabilității administrative, schimbării numelui titularului, obținerii unor noi categorii de conducere sau eliberării unor duplicate.
Documentele au fost predate unei firme pentru distrugere
Potrivit Prefecturii Vaslui, documentele au fost predate unei societăți comerciale care avea obligația contractuală de a le distruge prin tocare și/sau fragmentare, astfel încât reconstituirea lor să fie imposibilă și să fie respectate normele privind confidențialitatea.
„Nu au fost constatate deficiențe imputabile lucrătorilor din cadrul SPCRPCIV Vaslui”, se arată în comunicatul instituției.
Documentele oficiale arată că, în baza unui proces-verbal de selecționare din 24 februarie 2025, firma SC Envirotech Consult SRL a preluat 110 saci de maculatură la data de 8 aprilie 2025. De asemenea, aceeași societate preluase anterior 90 de saci de maculatură în 11 martie 2024.
Firma avea obligația să distrugă documentele
În urma analizării contractelor încheiate între Prefectura Vaslui și operatorul economic, s-a constatat că una dintre obligațiile esențiale ale prestatorului era distrugerea documentelor de arhivă prin tocare și/sau fragmentare, astfel încât acestea să nu poată fi reconstituite, cu respectarea condițiilor de maximă confidențialitate prevăzute de lege.
Cazul a atras atenția după ce permisele de conducere au fost descoperite abandonate la o groapă de gunoi din Republica Moldova, iar autoritățile continuă verificările pentru a stabili cum au ajuns documentele în afara circuitului prevăzut contractual.
