Open Camp Vaslui revine, între 31 iulie și 2 august 2026, cu cea de-a XVII-a ediție, transformând din nou Poiana Ascunsă într-un spațiu dedicat muzicii, creativității și implicării comunității. Festivalul, devenit unul dintre cele mai importante evenimente de vară din județ, își păstrează misiunea de la prima ediție: aceea de a oferi tinerilor un loc în care să fie împreună, să se exprime liber și să contribuie la dezvoltarea unei comunități active.
De-a lungul anilor, Open Camp a depășit statutul unui simplu festival de muzică, devenind o platformă pentru inițiativele tinerilor și un promotor al revitalizării urbane prin artă stradală, proiecte culturale și activități dedicate tuturor vârstelor.
Activități pentru toate gusturile, înainte de concerte
Pe parcursul celor trei zile, organizatorii au pregătit un program bogat de activități desfășurate pe timpul zilei, în parteneriat cu organizații locale și companii care susțin comunitatea.
Zbor Hub Vaslui, susținut de BCR, va amenaja un spațiu dedicat dialogului și creativității, unde participanții vor putea lua parte la discuții pe teme de interes pentru tineri, ateliere de pictură și graffiti, competiții de sporturi alternative, vânători de comori și sesiuni de board games.
Iubitorii de lectură vor găsi la Cărturești un colț special amenajat pentru răsfoirea cărților și recomandări personalizate din partea librarilor.
Interact Vaslui va anima atmosfera prin jocuri interactive și un Photo Corner dedicat celor care vor să păstreze amintiri din festival.
Pe Scena Ritmic, participanții vor putea deveni artiști pentru câteva minute, având la dispoziție echipamente profesionale pentru jam session-uri organizate înaintea concertelor.
Nu va lipsi nici tradiționalul campionat de Beer Pong, unde echipa câștigătoare va primi drept premiu bere produsă local în Vaslui, într-o cantitate egală cu greutatea membrilor echipei.
Cei interesați de artă corporală vor putea opta pentru tatuaje temporare personalizate la standul Aleart Henna Iași, iar pasionații de suveniruri vor găsi produse dedicate culturii rock la standul Merch Rock, organizat de SC Dsign.
Sportul va avea și el un loc important în festival, prin prezența clubului Sporting Tigers Vaslui, care va organiza activități de fotbal, baschet, handbal, volei și exerciții motrice.
Nici cei mici nu au fost uitați. Party Land revine pentru al treilea an consecutiv cu un spațiu special dedicat copiilor, unde vor avea loc jocuri, provocări și sesiuni de pictură pe față.

Trei seri cu artiști de top
Programul concertelor aduce pe scena Open Camp atât nume consacrate, cât și trupe apreciate de publicul tânăr.
Vineri, 31 iulie, vor urca pe scenă Max K, Norzeatic & Qinta Spartă, Faust (live band), R.O.A și Irina Rimes.
Sâmbătă, 1 august, atmosfera va fi întreținută de Taking Back August, HVNDS, Robin and the Backstabbers și Alternosfera.
Duminică, 2 august, festivalul se va încheia cu recitalurile susținute de Ultimu’ Nivel, Raluca Radu și Mihail.
Campingul rămâne gratuit, iar biletele și abonamentele sunt disponibile prin platforma IaBilet.
Organizatorii estimează peste 3.000 de participanți în fiecare seară
Organizatorul festivalului, Ciprian Hordilă, spune că ediția din acest an are toate premisele să fie una dintre cele mai reușite.
„Cum fiecare zi de festival se va încheia cu un artist în premieră la Open Camp — Irina Rimes, Alternosfera și Mihail — ne așteptăm la un număr de cel puțin 3.000 de participanți pe seară. Poiana Ascunsă se va umple de energie și voie bună, iar până la începerea concertelor avem pregătite o serie de activități și standuri pe care festivalierii le pot explora. Ne mândrim cu prezența a numeroase organizații locale de tineret la festival, precum și cu o colaborare foarte bună cu autoritățile”, a declarat Ciprian Hordilă.

Pentru siguranța participanților, organizatorii au stabilit și regulile de acces pentru minori. Copiii sub 14 ani pot participa doar însoțiți de un adult, iar cei cu vârste între 14 și 16 ani trebuie să prezinte un acord parental semnat de un părinte sau tutore legal, în format fizic sau digital.
Festivalul Open Camp Vaslui 2026 este organizat cu sprijinul sponsorului oficial BCR, alături de sponsori și parteneri locali, printre care Hiccup, Apisrom, Safir, Euroest Urban Planning, Morandi Logistic, Delgaz Grid, Primăria Municipiului Vaslui, Direcția Silvică Vaslui și Europe Direct, confirmând încă o dată statutul evenimentului drept unul dintre cele mai importante proiecte culturale dedicate tinerilor din județul Vaslui.
