Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs pe Șoseaua Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Vaslui, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de terapie intensivă mobilă, cu opt militari.
În urma accidentului, o femeie în vârstă de aproximativ 67 de ani a suferit un atac de panică. Aceasta a fost preluată de echipajele medicale și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Vaslui. Celelalte persoane implicate în accident nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pompierii militari au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor (PSI), pentru înlăturarea oricărui pericol.
Cauzele și împrejurările producerii accidentului sunt cercetate de organele abilitate, urmând să fie stabilite cu exactitate.




