Episcopia Hușilor desfășoară, în perioada 30 iunie – 5 septembrie 2026, cea de-a VIII-a ediție a proiectului eparhial de tabere de vară „Copilărie și Credință”, unul dintre cele mai ample programe educative și spirituale dedicate copiilor și tinerilor din județul Vaslui.
Organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie și în parteneriat cu Asociația „JoyCamps Romania”, proiectul reunește aproximativ 1.300 de copii din 17 comunități rurale și una urbană, care participă la opt tabere de câte patru zile desfășurate pe parcursul verii.
Succesul proiectului este susținut de 105 voluntari animatori socio-educativi, studenți și masteranzi, care coordonează activități educative, recreative și spirituale menite să contribuie la dezvoltarea armonioasă a participanților.
Programul taberelor include ateliere de creație „Magic Hands”, confecționare de brățări și cruciulițe, muzică și spiritualitate, dans, sport, prim-ajutor, tir cu arcul, orientare și tehnici de supraviețuire în natură. Prin metode de educație nonformală, copiii descoperă credința într-un mod atractiv, învață să prețuiască natura și își fac noi prieteni.
Dimensiunea spirituală rămâne elementul central al proiectului. Fiecare zi începe și se încheie cu rugăciune, iar taberele se finalizează prin participarea la Sfânta Liturghie și împărtășirea copiilor cu Trupul și Sângele Domnului.
Primele tabere s-au desfășurat în perioada 1-4 iulie, în comunele Pogana și Bogești, unde aproximativ 100 de copii din cele cinci sate ale comunei au participat la activități coordonate de preoții Alin Popa, Marius Bărbieru și Adrian Bejenariu, cu sprijinul Primăriei Pogana și al Școlii Gimnaziale nr. 1 Pogana.
Ulterior, între 9 și 12 iulie, tabăra a ajuns în comuna Dumești, unde 130 de copii din parohiile Dumești I și Dumești II au luat parte la activitățile organizate la Biserica „Sfântul Ilie” din satul Valea Mare, sub coordonarea preoților Cristian Jitaru și Constantin Tomozei, în parteneriat cu Primăria Dumești.
Seria taberelor va continua până pe 5 septembrie, cu o pauză în perioada 13-21 august, dedicată pregătirii celei de-a VIII-a ediții a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Vaslui (ITOV), programată pentru 22 august, în municipiul Vaslui.
După încheierea proiectului „Copilărie și Credință”, Episcopia Hușilor va organiza, în perioada 6-11 septembrie, tabăra „Tradiție și noutate”, proiect al Patriarhiei Române destinat tinerilor din întreaga țară.
Coordonatorul Sectorului de activități cu tineretul al Episcopiei Hușilor, părintele consilier Marian Dumitru Rugină, a subliniat că proiectul a devenit o tradiție în eparhie și reprezintă o investiție în formarea copiilor și tinerilor.
„Timp de două luni și jumătate trăim una dintre cele mai frumoase perioade ale anului, alături de peste 1.300 de copii și tineri, cărora le oferim bucuria unei tabere de patru zile, organizată chiar în satul sau orașul lor. Prin activitățile din tabără ne propunem să le oferim experiențe care să îi formeze și să îi inspire, iar educația nonformală și timpul petrecut în mijlocul naturii reprezintă instrumente valoroase pentru o pastorație vie și autentică”, a declarat părintele Marian Dumitru Rugină.
Ajuns la cea de-a opta ediție, proiectul însumează deja peste 90 de tabere organizate din 2018 până în prezent, fiind posibil datorită implicării Episcopiei Hușilor, a voluntarilor, preoților, școlilor, administrațiilor locale și numeroșilor parteneri și sponsori care susțin an de an această inițiativă dedicată copiilor și tinerilor din județul Vaslui.





