Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări după ce au descoperit că un camion condus de un cetățean portughez era radiat din circulație de autoritățile spaniole.
La punctul de frontieră s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control un bărbat în vârstă de 39 de ani, cetățean portughez, aflat la volanul unui camion.
În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la situația juridică a vehiculului și au efectuat controale suplimentare. Astfel, s-a stabilit că autocamionul era radiat din circulație de către autoritățile din Spania.
În cauză, oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
