La 522 de ani de la trecerea în eternitate a domnitorului Ștefan cel Mare, municipiul Vaslui a găzduit o ceremonie de comemorare dedicată uneia dintre cele mai importante personalități din istoria României.
Evenimentul s-a desfășurat la statuia voievodului din centrul civic, unde autoritățile, reprezentanți ai instituțiilor de cultură și ai Bisericii au adus un omagiu celui care a condus Moldova timp de 47 de ani.
Consiliul Județean Vaslui a fost reprezentat de vicepreședintele Mădălin Căciulă și administratorul public al județului, Mircea Gologan.
Manifestarea a debutat cu o slujbă de pomenire oficiată de un sobor de preoți, urmată de depuneri de coroane de flori la monumentul ridicat în memoria marelui domnitor.
Evenimentul comemorativ a fost organizat de Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui cu sprijinul Consiliului Județean Vaslui, reafirmând respectul comunității pentru memoria voievodului care a rămas un simbol al curajului, credinței și identității naționale.






