Primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște, a participat la o întâlnire organizată la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, unde au fost discutate viitoarele finanțări dedicate parcurilor industriale, proiecte considerate esențiale pentru atragerea investițiilor și dezvoltarea economică a comunităților locale.
Vizita de la Piatra-Neamț vine într-un moment important pentru municipiul Vaslui, după ce Consiliul Local a aprobat actul constitutiv al societății Parc Industrial Vaslui SRL, etapă necesară pentru continuarea proiectului.
Edilul a subliniat că un parc industrial nu reprezintă doar un proiect administrativ sau tehnic, ci o șansă reală pentru relansarea economică a orașului. Potrivit acestuia, numeroase municipii din România au cunoscut o dezvoltare accelerată după crearea unor astfel de structuri, capabile să atragă investitori și să ofere condiții moderne pentru firme.
Concret, proiectul ar putea însemna noi investiții în municipiu, apariția unor locuri de muncă mai bine plătite și oportunități mai mari pentru ca tinerii și specialiștii să își construiască viitorul în Vaslui.
