Tinere talente din trei județe au urcat pe scena Festivalului „Ritmuri pe Portativ” de la Vaslui

Festivalul-concurs interjudețean de muzică ușoară, instrumentală și populară „Ritmuri pe Portativ”, ajuns la ediția a XVII-a, s-a desfășurat pe 16 mai 2026, la Centrul Cultural Județean Vaslui.

Evenimentul a fost organizat de Asociația „Pentatonic Art” Vaslui și Palatul Copiilor Vaslui, în parteneriat cu Primăria municipiului Vaslui, și a reunit 110 concurenți din județele Vaslui, Iași și Galați.

Festivalul are ca scop promovarea spiritului competitiv, stimularea elevilor și descoperirea tinerelor talente din unitățile de învățământ din județ și din localitățile apropiate.

Primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște, a transmis un mesaj de apreciere pentru participanți: „Este o bucurie să avem în comunitatea noastră copii atât de talentați. Vă admirăm pentru curajul de a urca pe scenă și pentru implicarea de care dați dovadă. Felicitări tuturor participanților!”

Evenimentul a adus pe scenă momente artistice apreciate de public și a oferit tinerilor concurenți ocazia de a-și demonstra talentul în fața juriului și a spectatorilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *