Polițiștii din cadrul Secția 6 Poliție Rurală Negrești au reținut trei bărbați din comuna Băcești, bănuiți de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, în urma unui incident petrecut într-un târg săptămânal.
Potrivit anchetatorilor, conflictul a izbucnit pe fondul unei neînțelegeri spontane, în dimineața zilei de 14 mai 2026, în jurul orei 09:00, între cei trei bărbați, cu vârste între 33 și 41 de ani, și părinții victimei. În urma altercației, un tânăr de 18 ani ar fi fost agresat fizic.
Conform concluziilor medico-legale, victima a suferit leziuni care necesită 7–8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
După administrarea probatoriului, la data de 16 mai 2026, polițiștii au dispus reținerea celor trei pentru 24 de ore. Aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii unor măsuri preventive.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor, pentru clarificarea completă a situației de fapt.
