Bârladul se pregătește pentru unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale anului. Între 15 și 24 mai 2026, orașul va găzdui ediția cu numărul 40 a Zilelor Culturale ale Bârladului, un maraton de evenimente dedicat artei, tradiției și distracției, desfășurat sub tema „Unitate în Diversitate”.
Timp de 10 zile, Centrul Civic și Esplanada Pieței „Sf. Ilie” vor deveni punctele principale ale distracției, cu concerte, festivaluri, expoziții și activități pentru toate vârstele. Pe scenă vor urca artiști îndrăgiți precum Lupii lui Calancea, Anna Lesko, Cabron și AMNA, pregătiți să transforme serile de mai într-un adevărat spectacol.
Evenimentul aniversar aduce și Festivalul de Meșteșuguri Populare, expoziții de mașini retro, târguri de antichități, Street Food Festival, colocvii culturale, simpozioane și numeroase surprize pregătite pentru localnici și turiști.
Organizatorii spun că ediția din acest an nu este doar o sărbătoare culturală, ci o celebrare a celor 40 de ani în care Bârladul a reușit să adune generații întregi în jurul artei și tradițiilor locale.
Sub sloganul „40 de ediții. O singură inimă: Bârlad”, orașul promite zece zile pline de emoție, energie și momente memorabile.

