Șofer de 19 ani, oprit la Punctul de Trecere a Frontierei Albița: conducea cu un permis nerecunoscut în România

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași efectuează cercetări în privința unui tânăr din Republica Moldova, depistat la volan fără drept legal de a conduce pe teritoriul României.

Incidentul s-a petrecut în seara de 26 aprilie, în jurul orei 19:40, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, unde tânărul, în vârstă de 19 ani, s-a prezentat pentru a ieși din țară la volanul unui autoturism înmatriculat în Lituania.

La control, acesta a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile din Transnistria, document care nu este recunoscut de statul român. În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră, s-a stabilit că persoana nu deține un permis de conducere valabil internațional, care să-i permită conducerea unui autovehicul pe drumurile publice din România.

Pe numele tânărului a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere. La finalizarea cercetărilor, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *