În perioada 9 – 14 aprilie 2026, peste 1.100 de poliţişti din județul Vaslui au fost prezenți la datorie pentru ca minivacanța ocazionată de Învierea Domnului să se desfășoare în condiții de siguranță.
Pe parcursul celor 6 zile, polițiștii au fost sesizați de 229 de ori prin apeluri la S.N.U.A.U. 112, și au intervenit la 257 de evenimente, fiind prinși în flagrant delict 23 de autori de infracțiuni și depistate 2 persoane urmărite la nivel național.
În același interval, au fost sesizate 126 de infracțiuni, iar pentru alte 25 polițiștii s-au sesizat din oficiu.
În perioada de referință, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au organizat 32 de acțiuni punctuale de prevenire și de asigurare a măsurilor de ordine și siguranță publică pe raza județului Vaslui, în contextul minivacanței, în urma cărora au aplicat 398 de avertismente și 676 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 1.046.000 de lei
Polițiștii rutieri au acționat pe căile de acces spre lăcașurile de cult și zonele de agrement, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor și blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea și controlul circulației pe principalele căi de comunicație spre și dinspre lăcașele de cult, zone de agrement sau puncte de interes turistic.
Totodată, pentru abaterile constatate la regimul rutier au fost reținute 120 de permise de conducere (62 dintre acestea au fost reținute pentru depășirea vitezei legale și 16 pentru consumul de băuturi alcolice) și au fost retrase 56 de certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost constatate 29 de infracțiuni la regimul rutier.
