Detașamentul de Pompieri Vaslui a intervenit la un incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Găvanu, comuna Bogdana, județul Vaslui. În momentul producerii incendiului, în interiorul casei nu se aflau persoane surprinse de flăcări.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere și o autocisternă pentru transport apă, cu un echipaj format din 8 militari. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat în interiorul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, existând pericol de propagare la acoperișul imobilului.
Potrivit primelor informații, un bărbat aflat la fața locului a intrat în stop cardio-respirator. În sprijin a fost trimis un echipaj de terapie intensivă mobilă, care a început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, victima a fost declarată decedată la scurt timp.
O femeie aflată în zonă a suferit un atac de panică și a fost preluată de echipajul medical, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Vaslui pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Incendiul a fost lichidat de pompieri, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.

