Stația de Pompieri Negrești, din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui, a intervenit în această dimineață, la ora 04:00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o stivă de lemne dintr-o gospodărie rurală situată în localitatea Sofronești, comuna Todirești.
La fața locului a fost trimisă o autospecială de stingere cu cinci militari. La sosirea echipajului, arderea era generalizată la nivelul stivei de lemne, iar flăcările se extinseseră și la acoperișul locuinței aflate în apropiere.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind împiedicată propagarea la întreaga construcție.
Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost aruncarea de cenușă cu jar peste materiale combustibile din gospodărie.
