Tânăr din Bârlad, arestat preventiv după ce ar fi spart un magazin și ar fi furat țigarete

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad au documentat și probat activitatea infracțională a unui tânăr de 24 de ani, din municipiu, bănuit că ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o societate comercială din aceeași localitate.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în noaptea de 23 spre 24 decembrie 2025, în jurul orei 22.40, acesta ar fi spart geamul ușii de acces al unui spațiu comercial situat pe bulevardul Republicii, pătrunzând fără drept în interior, de unde ar fi sustras țigarete. Prejudiciul cauzat este estimat la peste 5.000 de lei.

La data de 5 februarie 2026, în urma administrării probatoriului, polițiștii l-au depistat pe tânărul bănuit și au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Ulterior, la 6 februarie 2026, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Bârlad, iar la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanei cercetate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *