Accident în sensul giratoriu de la Simila: trei mașini implicate, o persoană rănită ușor

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit zilele trecute la un accident rutier produs la ieșirea din municipiul Bârlad, în sensul giratoriu de la Simila.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ Vaslui. În eveniment au fost implicate trei autoturisme și trei persoane.

Echipajele medicale au evaluat o persoană care prezenta un traumatism la nivelul membrului superior, aceasta primind îngrijiri la fața locului. Celelalte două persoane au refuzat transportul la spital.

Pompierii militari au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, specifice situațiilor de acest tip.

Cauza exactă a producerii accidentului urmează să fie stabilită de polițiști.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *