Un spaniol a încercat să treacă în România cu un permis de conducere fals

Un spaniol a încercat să treacă în România cu un permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui cetățean spaniol, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

În data de 17 iunie a.c., în jurul orei 08.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei de stat, un cetățean spaniol, în vârstă de 52 de ani, care conducea un ansamblu rutier format dintr-un autoturism și o remorcă.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat, alături de documentul de identitate, un permis de conducere similar celor emise de autoritățile din Polonia.

„Având suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals și că bărbatul nu este posesor de permis de conducere valabil. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că în anul 2024, aflându-se la muncă, în Polonia, a urmat cursurile unei școli de șoferi, iar în urma finalizării acestora, contra sumei de 2.500 de euro, a primit prin poștă, la adresa de rezidență, permisul de conducere prezentat la control”, a precizat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *