O persoană a ajuns la spital, iar o alta a avut atac de panică în urma unui accident rutier

O persoană a ajuns la spital, iar o alta a avut atac de panică în urma unui accident rutier

Salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui au intervenit la un accident rutier produs în municipiul Vaslui, în care au fost implicate 2 autoturisme.

S-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD cu 6 militari.

„În urma accidentului au rezultat 2 victime, dintre care una acuza dureri la coloana cervicală și în zona lombară. Ulterior a fost transportată de către ambulanța SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență “Sfânta Chiriachi” Vaslui. Cealaltă victimă a avut un atac de panică”, au precizat reprezentanții ISU Vaslui.

Pompierii au asigurat măsurile PSI și au curățat lichidele combustibile de pe asfalt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *