Un moment de reculegere a fost ținut, vineri, în toate unitățile aparținând Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, în memoria plutonierului adjutant Adrian Păduraru, decedat în urma unei explozii în care a fost surprins în timpul unei misiuni de stingere a unui incendiu în județul Prahova.
„În semn de recunoștință și apreciere în memoria domului plutonier adjutant Păduraru Adrian, care a fost surprins de o explozie în timpul misiunii de stingere a unui incendiu, iar în urma spitalizării a pierdut lupta pentru supraviețuire, ISU Vaslui a păstrat un moment de reculegere în data de timp de două minute. Totodată, s-a efectuat activarea tuturor semnalelor acustice și luminoase din dotarea autospecialelor amplasate în fața garajelor”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.
Adrian Păduraru a fost rănit grav în seara de 7 februarie, în timp ce intervenea alături de colegii săi pentru stingerea unui incendiu care a cuprins două case din municipiul Ploiești. El a fost grav rănit, fiind preluat de ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă și transportat către Spitalul Floreasca din București.
Pompierul a decedat la începutul acestei săptămâni.
Moment de reculegere pentru pompierul Adrian Păduraru, în toate unitățile ISU din județ
