Dragi vasluieni,
Campania electorală pentru alegerile parlamentare a ajuns la final. După 4 săptămâni în care s-au folosit toate mizeriile posibile pentru a mă denigra, pentru a-mi denigra familia și apropiații, eu am rămas același vasluian al vostru, demn, cu capul sus, care are ca prioritate seamănul lui și nimic mai mult.
Întreaga mea activitate politică și administrativă mi-am dedicat-o județului Vaslui și vasluienilor. Nu mă voi schimba nicio secundă, indiferent de ce vor unii sau alții, și voi fi alături de fiecare dintre dumneavoastră așa cum am făcut-o până acum.
Dragii mei, prin manipularea făcută pe toate mijloacele media și pe toate rețelele de socializare posibile, țara noastră trece peste vremuri grele, de aceea pentru a crea un echilibru, va îndemn să ieșiți la vot, duminică, într-un număr cat mai mare.
Haideți să dăm un vot pentru noi toți, un vot pentru continuarea proiectelor de dezvoltare ale județului, pentru demnitatea noastră românească, pentru integritatea noastră și pentru crearea acelui echilibru între Parlament – Guvern și Președintele țării.
Duminică haideți să votăm Partidul Social Democrat pentru un viitor mai bun!
Material realizat la comanda organizației județene PSD Vaslui, CMF 11240017