ActualitateLocal

Elevi și profesori de la Școala ”Constantin Parfene” Vaslui, în schimb de experiență în Portugalia

În perioada 2-6 mai 2022, a avut loc în Monte Redondo, Portugalia, la Colégio Dr. Luís Pereira da Costa, schimbul de elevi din cadrul proiectului Erasmus +, 2019-1-HR01-KA229-060968_6, Science Outside Featuring Technology (S.O.F.T.), la care au participat elevi din școlile partenere (România, Portugalia, Lituania, Croația, Grecia și Finlanda), însoțiți de profesori. Proiectul interșcolar are ca obiectiv principal dezvoltarea competențelor cheie ale elevilor prin aplicarea metodologiei de învățare în afara clasei, combinată cu tehnologia, la disciplinele STEM, dar și la alte discipline școlare. De la Școala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui au participat 5 elevi din clasa a VII-a C care au fost însoțiți de doi profesori.

”Activitățile de învățare organizate bazate pe metodologia outdoor learning au fost creative și inedite: concurs de experimente de chimie organizat pe grupe, jocuri sportive, descoperirea QR codurilor cu sarcini de lucru de la matematică, programarea unor roboți, realizarea de experimente de fizică, chimie, biologie în cadrul vizitelor de studiu de la Centrele de Știință din Lisabona și Aveiro. S-a lucrat în grupuri internaționale, elevii au colaborat eficient pentru a rezolva sarcinile de lucru, având astfel prilejul să se cunoască mai bine. Elevii și-au dezvoltat abilități și competențe cheie complexe precum: cooperarea și colaborarea în echipă, creativitatea, gândirea critică în medii de învățare practice și totodată atractive ceea ce a făcut ca întreg procesul educativ să fie mai ușor, interesant și stimulativ”, a precizat prof. Daniela – Crizantema Nane, coordonatorul proiectului.

În tot acest timp, cadrele didactice participante au avut și ele ocazia de a inter-relaționa și a face schimb de bune practici din domeniul educațional, de a descoperi lucruri interesante legate de cultura și obiceiurile specifice fiecărei țări în parte. S-au legat prietenii strânse atât între elevi cât și între cadre didactice și s-au pus bazele unor posibile colaborări viitoare.

”Experiențele din această săptămână au dovedit, încă o dată, că educația este un proces complex, iar activitățile de învățare în aer liber sau  în afara sălii de clasă se dovedesc extrem de eficiente pentru a înțelege fenomene complexe din domeniul științelor. Prin tot ceea ce s-a realizat în cadrul acestei întâlniri de proiect, s-a confirmat faptul că relațiile frumoase de prietenie și colaborare între oameni nu au granițe, că avem mereu câte ceva de învățat unii de la alții și totul pentru a face procesul instructiv-educativ mai atractiv și eficient pentru elevi”, a spus prof. Corina Velișcu.

Astfel, o parte dintre elevii școlii au avut oportunitatea de a participa la schimbul de elevi din Portugalia din cadrul proiectului Erasmus +, S.O.F.T., care au venit acasă cu impresii foarte bune, o parte din lucrurile învățate urmând să le pună în practică la ore.

”Am fost foarte încântată. Am desfășurat activități de învățare interesante în Monte Redondo, la Centrul de Științe din Lisabona și din Aveiro, am fost impresionată de ceea ce am văzut la Fatima – locul de pelerinaj al lumii catolice apusene, am înțeles cum și când se formează unele din cele mai înalte valuri din oceanul Atlantic la Nazare (30 m înălțime). Programul Erasmus+ oferă  într-adevăr oportunități unice de învățare”, a declarat Cristiana Elina Lisievici, elevă clasa a VII-a C.

”Am descoperit cultura, tradițiile și gastronomia Portugaliei. Ne-am dezvoltat abilitățile de comunicare în limba engleză, dar am învățat și cuvinte noi în alte limbi. Activitățile educative și experimentele  științifice realizate ne ajută la școală, dar și în viața de zi cu zi. A fost o experiență ce trebuie trăită măcar o dată în viață pentru că te schimbă…în bine!”, a completat Iulia Alexandra Safir, elevă clasa a VII-a C.

”Această săptămână a fost una magică deoarece am cunoscut elevi din școlile partenere cu care m-am împrietenit, am participat activ la toate activitățile de învățare, am fost găzduită de o familie minunată care a avut grijă de mine ca de propriul lor copil și care m-a făcut să mă simt ca acasă”, a mai spus Alexandra Maria Doroftei, elevă clasa a VII-a C.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button