Sport

Diferență zdrobitoare!

Cu un lot format doar din 9 jucători și antrenor aflat în tribune, CSM Botoșani a fost victimă sigură pentru CSM Vaslui, care s-a impus la 24 de goluri diferență, scor 43-19.

Adversara vasluienilor a rezistat doar o jumătate de repriză, perioadă în care a și fost la conducere, în două rânduri (4-5, 5-6), pe fondul ratărilor exasperate ale lui Carali.
Însă, Voinea a sunat mobilizarea, iar gazdele au avut o perioadă de vis, cu opt goluri consecutive, tabela arătând la un moment dat scorul de 15-7.

Pauza i-a prins pe handbaliștii lui Leonard Bibirig cu un avans de 13 goluri, scor 21-9.

În partea a doua s-au remarcat junii Vasluiului, Eduard Cioată și Vlad Hușanu, primul smulgând aplauze prin paradele sale din poartă, iar cel de-al doilea a reușit să marcheze de trei ori în poarta adversă.

De precizat că Bibirig nu a beneficiat de sprijinul lui Polocoșer, Pralea, Poteră și Claudiu Dediu, indisponibili din cauza unor probleme medicale, iar belorusul Aliaksei Khadkevich încă așteaptă actele de la Federația Internațională de Handbal.CSM Vaslui: Petrila, Cioată – R. Farcaș 9, Cumpănici 8, Popa 7, Voinea 4, A. Farcaș 4, Hușanu 3, Amihăesi 2, Carali 2, Hodorogea 2, Dragon 2, Iozu. Antrenor: Leonard Bibirig.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button