ActualitateLocal

Expoziție foto – documentară la Mănăstirea Florești

De Sfântul Ilie, hramul Mănăstirii Florești, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare”, în parteneriat cu Consiliul Județean Vaslui, a organizat o expoziție foto-documentară, intitulată „Mănăstirea Florești-Istorie, Mărire, Decădere și Renaștere”.

Expoziția, găzduită de Palatul Egumenesc, a fost dedicată Ansamblului Mănăstirii Florești, oferind date despre istoricul mănăstirii, faptele călugărilor, evoluția arhitecturală a mănăstirii și nu în ultimul rând o expunere privind reconstituirea și restaurarea întregului ansamblu mănăstiresc cu fonduri publice și prin efortul și stăruința arhimandritului Iezechiel Ariton.

În același context a fost prezentată și „Dvera de la Solești”, donație a Doamnei Principatelor Unite, Elena Cuza, fostă Elena Rosetti-Solescu.

Dvera plușată, care îl înfățișează pe Mântuitorul Iisus Christos, a fost dăruită Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Solești, biserică ctitorită, între anii 1859-1860, prin grija Ecaterinei Rosetii, mama Elenei Cuza.

La vernisaj a fost prezent PS Ignatie, Episcopul Hușilor, cel care a săvârșit slujba religioasă cu ocazia prăznuirii hramului „Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul” al Mănăstirii Florești, alături de un sobor de preoți.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button