ActualitateLocal

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a scos la licitaţie deschisă cu strigare un câine


Un câine din rasa ciobănesc german, specializat, teoretic, în intervenţiile în mediul urban pentru căutarea persoanelor suprinse sub dărâmături, a fost scos la vânzare de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui la preţul de 1.900 de lei.
”Scos din serviciu” la vârsta de cinci ani şi trei luni, patrupedul, pe numele său Bela, va fi ”valorificat” de către pompierii vasluieni la o licitaţie publică cu strigare, care se va desfăşura la începutul lunii august la sediul inspectoratului. Până atunci, cei interesaţi să cumpere câinele trebuie să-şi procure caietul de sarcini, ca la orice licitaţie publică.
”Câinele de căutare – salvare a fost scos din serviciu pentru că nu a trecut testele cu echipa canină. Acesta ne-a fost repartizat de către Centrul Chinologic Sibiu atunci când avea vârsta de zece luni, după care a urmat şi o perioadă de specializare, alături de un subofiţer al isnpectoratului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Georgică Onofreiasa.
În cazul în care pompierii nu vor reuşi să o vândă pe Bela la primul termen al licitaţiei, aceasta se va repeta la sfârşitul lui august, cu un preţ diminuat faţă de cel iniţial.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button