ActualitateLocal

Un tânăr din Costești se plimba cu mașina pe străzile din Vaslui fără a deține permis de conducere

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Călugăreni, din municipiul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Iași, condus de către un tânăr de 19 ani, din comuna Costești, județul Vaslui.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu avea eliberat permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili modalitatea în care  i-a fost încredințat tânărului autoturismul spre a fi condus, stabilind că acesta ar fi fost închiriat fără a fi deținută o licență în acest sens, motiv pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională în cuantum de 1.000 lei, complementar fiind dispusă şi suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului pe o perioadă de 6 luni, prin reţinerea plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button