ActualitateLocal

Accident la Ivești: 2 persoane au ajuns la spital, după ce au intrat cu mașina într-un cap de pod

Detașamentul de pompieri Bârlad intervine cu trei autospeciale și echipaje specializate pentru un accident rutier produs în apropiere de intrarea în localitatea Ivești, comuna Ivești.

Pompierii intervin cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere echipată cu modul pentru deblocare/descarcerare și o ambulanță SMURD tip B2 (EPA).

La fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad.

La sosirea echipajelor de intervenție, a fost găsit un autoturism ieșit în afara carosabilului, puternic avariat, precum și două persoane rănite, una dintre acestea fiind blocată în autovehicul.

Autoturismul avariat a rupt și un arbore de marginea drumului.

Concomitent cu operațiunile pentru deblocare, victimele au primit și îngrijirile medicale specifice.

Cele două victime, un bărbat în vârstă de 69 ani și o femeie sunt transportate la CPU Bârlad, acestea fiind diagnosticate cu traumatisme craniofaciale și policontuzii în urma unui accident rutier.

Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button