ActualitateLocal

Zeci de agenți economici amendați pentru nereguli de către polițiștii SICE

În perioada 13 – 14 aprilie 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au efectuat controale la agenții economici de pe raza județului Vaslui, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de evaziune fiscală și a faptelor cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului.

Cu ocazia activităților desfășurate, a fost constatată săvârșirea a 9 infracțiuni: una de evaziune fiscală, prevăzută de Legea 241 din 2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, 3 prevăzute de Legea 84/1998 privind punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, 4 de înșelăciune, prevăzute de art. 244 din Codul penal și una prevăzută de Legea 53 din 2003 (Codul muncii).

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificați 45 de agenți economici, fiind aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 68.000 de lei.

Dintre acestea, 9 au fost aplicate pentru abateri prevăzute şi sancţionate de O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 4 sancțiuni pentru abateri prevăzute și sancționate de Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, 3 sancțiuni pentru abateri prevăzute și sancționate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, 6 sancțiuni prevăzute și sancționate de O.G. 99 din 2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață și 3 sancțiuni pentru abateri prevăzute şi sancţionate de Legea 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult.

Totodată, au fost confiscați peste 3.800 de lei și indisponibilizate bunuri (obiecte de încălțăminte și îmbrăcăminte, accesorii, detergenți și parfumuri) în valoare de peste 108.000 de lei, pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button