LocalSport

Participare record la Olimpiada Gimnaziilor

handbal_scoala5

După ce ani buni gimnaziile din Vaslui au ignorat prezenţa la etapa municipală a Olimpiadei Gimnaziilor la handbal, anul acesta participarea la băieţi a fost peste aşteptări, organizatorii fiind nevoiţi să deruleze competiţia pe durata a două zile.

Opt din cele zece gimnazii din Vaslui au avut reprezentare la etapa municipală a Olimpiadei Gimnaziilor la handbal, băieţi. Participare a fost una record, ţinând cont că în ultimii ani numărul şcolilor care îşi trimiteau echipele la acest concurs nu era mai mare de trei. ~n aceste condiţii, organizatorii au fost nevoiţi să deruleze competiţia pe durata a două zile. Partidele au fost spectaculoase, iar gazda, Liceul cu Program Sportiv (LPS), s-a străduit să ofere cele mai bune condiţii, mai ales că turneul a fost o bună propagandă handbalului.
“Buna organizare şi desfăşurare a competiţiei s-a datorat şi implicării conducerii LPS, prin Ionuţ Chiochiu, a şefului catedrei de handbal de la acelaşi liceu, Sergiu Bărdiţă, împreună cu colegii de la catedra de handbal, precum şi prin implicarea preşedintelui Asociaţiei Judeţene de Handbal, Liviu Gugleş. Fiind o competiţie cu o participare numeroasă şi echilbrată, rolul arbitrilor a fost determinant în ceea ce priveşte corectitudinea meciurilor. Profesorii de la şcolile participante au dat dovadă de fair-play, pe care l-au inoculat şi elevilor. Mulţumim tuturor pentru implicare”, a spus Eduard Ursu, inspectorul de specialitate din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui.

handbal_scoala 5

Finala etapei municipale, între şcolile “Ştefan cel Mare” şi “Mihail Sadoveanu”, a fost una superbă, aplaudată de părinţii prezenţi la meci. A câştigat Şcoala “Ştefan cel Mare”, care a făcut diferenţa pe final de meci, scor 15-13. Cele două echipe sunt principalele favorite la câştigarea etapei judeţene, ambele având în componenţă jucători care au devenit campioni naţionali la juniori IV în 2015.

Etapa judeţeană va fi găzduită tot de sala de sport a LPS, pe 27 februarie, când vor participa primele două clasate de la etapele municipale din Vaslui şi Bârlad, plus echipa gimnaziului din Negreşti.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button