ActualitateLocal

Incendiu violent la o locuință și o anexă gospodărească din municipiul Huși

Secția de pompieri Huși a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe și la o anexă gospodărească din municipiul Huși, pe strada Neagoe Basarab, în zona Cișmeaua Drăgoi.

La fața locului au intervenit și două ambulanțe tip B aparținând SAJ Vaslui, două femei suferind atacuri de panică.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență la anexa gospodărească, la circa 15 metri pătrați din acoperișul casei și la mansarda unei locuințe învecinate, existând pericol de propagare la alte trei locuințe aflate extrem de aproape.

Pompierii militari au acționat pe două sectoare de intervenție, primul sector, pentru limitarea și lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru protecția caselor aflate în pericol. După aproximativ două ore, incendiul a fost lichidat, nefiind înregistrate victime.

Au fost salvate patru locuințe. S-au degradat aproximativ 100 metri pătrați planșeu și tencuială, precum și circa 150 metri pătrați din mansarda locuinței învecinate locului de unde a pornit incendiul.

Au ars aproximativ 170 metri pătrați acoperiș pe tablă pe astereală din lemn, anexa gospodărească în totalitate, trei uși, patru ferestre, piese de mobilier și bunuri electrocasnice, diverse textile și produse din material plastic.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum defect și neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere (în anexa gospodărească, proprietarii foloseau o sobă cu acumulare de căldură).

Cea mai mare problemă a pompierilor militari hușeni a fost faptul că spațiul de manevră era unul extrem de mic, iar locuințele erau foarte aproape una de cealaltă, distanțele dintre acestea variind între jumătate de metru și maximum doi metri.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button