ActualitateLocal

Rezultate Bac 2018. Elevii află mâine primele rezultate ale examenului de Bacalaureat


Rezultate Bac 2018. Notele vor fi afişate mâine, 4 iulie, pe site-ul Ministerului Educaţiei, dar şi la avizierele unitaţilor de învăţământ care au găzduit examenele. Elevii care doresc să depună contestaţii vor afla rezultatele finale în 9 iulie.

Conform programului, afişarea primelor rezultate bac 2018 pentru cei peste 136.000 de candidați se va face mâine, 4 iulie, până la ora 12.00, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro.

În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 12:00-16:00.

Rezultatele finale, după contestaţii, urmează să fie afişate pe data de 9 iulie.

Absolvenţii de liceu promovează examenul de Bac 2018 dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor; au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea şi au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat.

Nota definitivă la Bac 2018 nu se mai modifică

Foarte important de știut este că nota definitivă la examenul de Bacalaureat nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

Comisiile din centrele de examen operează în catalogul electronic schimbările care se impun după aflarea rezultatelor la contestaţii, recalculează, după caz, media generală de Bacalaureat şi rectifică în mod corespunzător rezultatul examenului.

Rezultatele la contestaţii se comunică celor în drept prin afişare la avizierul centrului de examen. Pentru candidaţii proveniţi de la alte licee decât cel în care este organizat centrul de examen, comisia de examen întocmeşte extrase din catalog, care cuprind situaţia lor la examen şi le transmit liceelor respective, în vederea completării diplomelor de Bacalaureat.

În cazul în care se constată diferenţe mai mari de 1,50 puncte – în plus sau în minus – între nota iniţială şi nota obţinută la contestaţii, inspectoratele şcolare analizează situaţia, în termen de 5 de zile de la primirea rezultatelor la contestaţii, respectiv la reevaluare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button