ActualitateLocal

Un vasluian a fugit cu o mașină furată, însă a fost prins la scurt timp de polițiști

Un bărbat din comuna Alexandru Vlahuță, județul Vaslui, a fost reținut de către poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Huși – Biroul Investigații Criminale, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Huși – Biroul Investigații Criminale  – au probat activitatea infracțională a unui bărbat de 28 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În urma cercetărilor efectuate,  polițiștii hușeni au stabilit faptul că, în ziua de 29 martie a.c., bărbatul a găsit în zona centrală a municipiului Huși, județul Vaslui, o cheie de autoturism pe care și-a însușit-o.

Noaptea următoare, în jurul orei 23.30, s-a deplasat în zona în care a găsit cheia, și folosindu-se de telecomanda cu care era prevăzută, a identificat autoturismul de la care provenea, care era parcat pe bulevardul 1 Mai și l-a sustras.

 Deși nu poseda permis de conducere, acesta a condus autoturismul pe drumurile publice din municipiul Huși, dar și pe drumul european DE 581.

Pe fondul lipsei de experiență în condus, bărbatul bănuit a pierdut controlul direcției de deplasare, provocând avarii autoturismului. Ulterior, acesta a abandonat autoturismul sustras, pe drumul european DE 581, între localitățile Tîrzii și Oltenești, județul Vaslui.

În urma cercetărilor efectuate în cauză și a probatoriului administrat, în ziua de 1 aprilie a.c., împotriva bărbatului a fost luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, ulterior, față de bărbatul de 28 de ani fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile de către Judecătoria Huși.

Cercetările sunt continuate în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button